Titirca, Lucretia
Nu m-am gandit niciodata sa devin asistenta medicala! Pur si simplu, nu am avut de ales, in conditiile in care tatal meu era chiabur, dar si condamnat politic…
Pentru a ma face mai bine inteleasa privind situatia acelor vremuri, ma voi intoarce in timp, evocand personalitatea si actiunile tatalui meu, manate de idealurile vietii sale.
Sunt nascuta in anul 1930 in loc. Borsa, jud. Maramures, unde tata, pe nume Mihali Gavrila, era primar. In perioada regimului comunist de dupa 1944, fiind sustinut de populatie, a continuat sa activeze in aceasta functie, insa in 1945, a fost numit un prefect ucrainean in judetul Maramures, care, impreuna cu partizanii sai conationali, a initiat o miscare de alipire a Maramuresului la Ucraina sovietica. Tatal meu s-a opus acestei actiuni, mobilizand telefonic toti primarii din judet pentru a anunta populatia oraselor si comunelor sa-l astepte sa mearga spre Sighet, unde se afla conducerea sovietica, cea care investise prefectul ucrainean. Mase de tarani si muncitori forestieri din Borsa, antrenati si condusi de tata, au pornit spre Sighet, cale de 80 de kilometri, unii inarmati cu arme de foc si munitie ramasa in Muntii Borsei dupa retragerea nemtilor, altii – cu topoare si sape, formand convoaie de carute, oameni calari, pedestrime, carora li s-au alaturat barbati darji din toate comunele din judet, cantand „ Desteapta-te, romane!â€. La Sighet au fost intampinati de trimisii comandantului sovietic, insotiti de forte militare care au propus oprirea inaintarii populatiei protestatare pana la limpezirea situatiei, careia ii va urma o decizie.
Datorita acestei actiuni unite si hotarate, s-a renuntat la alipire si lucrurile au revenit la normal, insa tata a fost nevoit sa fuga in munti, stiind ca se urmarea arestarea lui de catre Securitate, imputandu-i-se aceasta actiune de protest fata de alipirea Maramuresului la Ucraina sovietica. Constrans de imprejurari sa stea ascuns ani de zile, tata a fost urmarit, supravegheat, arestat si anchetat. Propriu-zis, a trecut printr-o serie de arestari si liberari, incepand cu o condamnare la inchisoare corectionala de 1 an si 6 luni din 1950, pronuntata de Tribunalul Militar din Cluj, cand a fost trimis la Canal, pana la sentinta din 1959, pentru „uneltire contra ordinii socialeâ€, cand a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, unde, de altfel, a si decedat dupa 2 ani de detentie, la varsta de 59 de ani.
Eu insami am fost arestata timp de o luna de Securitate, cand eram in clasa a XII-a, si s-au facut presiuni asupra mea pentru a-l convinge pe tata sa se predea.
In acelasi scop a fost arestat si fratele meu, student fiind, iar din cauza conditiilor insalubre din inchisoare, s-a imbolnavit de tuberculoza si a murit la varsta de numai 20 de ani. Dupa cum se spunea in perioada comunista, nu aveam „ origini sanatoase â€. Nu am fost primita sa dau examen la facultate, cu toate ca absolvisem liceul ca premianta. Mi-as fi dorit sa urmez Dreptul sau Matematica, insa in niciun caz Medicina, pentru ca orientarea mea nu era umanista, ci realista.
M-am orientat spre invatamantul sanitar si am satisfactia interioara de a fi pregatit 45 de generatii de absolventi pe parcursul intregii mele cariere.
In anul 1964 am devenit profesoara de „ Tehnica Ingrijirii Bolnavului â€, dar si director adjunct al filialelor din Baia Mare si Sighet ale Scolii Tehnice Sanitare din Satu Mare.
In perioada anilor 1971-1973 am fost director adjunct al Scolii Sanitare din Baia Mare, institutie nou infiintata.
In 1974 am fost numita asistent medical sef coordonator al Spitalului Judetean din Baia Mare, functie pe care am detinut-o pana la pensionare, in 1989, dar nu m-am oprit aici. Desi as fi putut alege odihna dupa o viata foarte activa, in 1994 mi-am infiintat propria institutie de pregatire a asistentilor medicali: Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila†din Baia Mare, care a primit acreditare si al carei director am fost.
Numai dupa ce au survenit probleme de sanatate care mi-au restrans posibilitatile de a lucra, practic de trei ani si jumatate, am predat scoala in mod dezinteresat, fara nicio pretentie materiala, unui profesor care sa duca stafeta mai departe, cu impacarea sufleteasca si convingerea ca am facut ceea ce trebuia, incredintand institutia omului potrivit, care sa nu faca niciun compromis. Dar nici in prezent nu mi-am incetat activitatea, lucrand ca director-fondator al Fundatiei de Ingrijiri la Domiciliu „ Crucea Alb- Galbena â€.
Pentru a ma face mai bine inteleasa privind situatia acelor vremuri, ma voi intoarce in timp, evocand personalitatea si actiunile tatalui meu, manate de idealurile vietii sale.
Sunt nascuta in anul 1930 in loc. Borsa, jud. Maramures, unde tata, pe nume Mihali Gavrila, era primar. In perioada regimului comunist de dupa 1944, fiind sustinut de populatie, a continuat sa activeze in aceasta functie, insa in 1945, a fost numit un prefect ucrainean in judetul Maramures, care, impreuna cu partizanii sai conationali, a initiat o miscare de alipire a Maramuresului la Ucraina sovietica. Tatal meu s-a opus acestei actiuni, mobilizand telefonic toti primarii din judet pentru a anunta populatia oraselor si comunelor sa-l astepte sa mearga spre Sighet, unde se afla conducerea sovietica, cea care investise prefectul ucrainean. Mase de tarani si muncitori forestieri din Borsa, antrenati si condusi de tata, au pornit spre Sighet, cale de 80 de kilometri, unii inarmati cu arme de foc si munitie ramasa in Muntii Borsei dupa retragerea nemtilor, altii – cu topoare si sape, formand convoaie de carute, oameni calari, pedestrime, carora li s-au alaturat barbati darji din toate comunele din judet, cantand „ Desteapta-te, romane!â€. La Sighet au fost intampinati de trimisii comandantului sovietic, insotiti de forte militare care au propus oprirea inaintarii populatiei protestatare pana la limpezirea situatiei, careia ii va urma o decizie.
Datorita acestei actiuni unite si hotarate, s-a renuntat la alipire si lucrurile au revenit la normal, insa tata a fost nevoit sa fuga in munti, stiind ca se urmarea arestarea lui de catre Securitate, imputandu-i-se aceasta actiune de protest fata de alipirea Maramuresului la Ucraina sovietica. Constrans de imprejurari sa stea ascuns ani de zile, tata a fost urmarit, supravegheat, arestat si anchetat. Propriu-zis, a trecut printr-o serie de arestari si liberari, incepand cu o condamnare la inchisoare corectionala de 1 an si 6 luni din 1950, pronuntata de Tribunalul Militar din Cluj, cand a fost trimis la Canal, pana la sentinta din 1959, pentru „uneltire contra ordinii socialeâ€, cand a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, unde, de altfel, a si decedat dupa 2 ani de detentie, la varsta de 59 de ani.
Eu insami am fost arestata timp de o luna de Securitate, cand eram in clasa a XII-a, si s-au facut presiuni asupra mea pentru a-l convinge pe tata sa se predea.
In acelasi scop a fost arestat si fratele meu, student fiind, iar din cauza conditiilor insalubre din inchisoare, s-a imbolnavit de tuberculoza si a murit la varsta de numai 20 de ani. Dupa cum se spunea in perioada comunista, nu aveam „ origini sanatoase â€. Nu am fost primita sa dau examen la facultate, cu toate ca absolvisem liceul ca premianta. Mi-as fi dorit sa urmez Dreptul sau Matematica, insa in niciun caz Medicina, pentru ca orientarea mea nu era umanista, ci realista.
M-am orientat spre invatamantul sanitar si am satisfactia interioara de a fi pregatit 45 de generatii de absolventi pe parcursul intregii mele cariere.
In anul 1964 am devenit profesoara de „ Tehnica Ingrijirii Bolnavului â€, dar si director adjunct al filialelor din Baia Mare si Sighet ale Scolii Tehnice Sanitare din Satu Mare.
In perioada anilor 1971-1973 am fost director adjunct al Scolii Sanitare din Baia Mare, institutie nou infiintata.
In 1974 am fost numita asistent medical sef coordonator al Spitalului Judetean din Baia Mare, functie pe care am detinut-o pana la pensionare, in 1989, dar nu m-am oprit aici. Desi as fi putut alege odihna dupa o viata foarte activa, in 1994 mi-am infiintat propria institutie de pregatire a asistentilor medicali: Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila†din Baia Mare, care a primit acreditare si al carei director am fost.
Numai dupa ce au survenit probleme de sanatate care mi-au restrans posibilitatile de a lucra, practic de trei ani si jumatate, am predat scoala in mod dezinteresat, fara nicio pretentie materiala, unui profesor care sa duca stafeta mai departe, cu impacarea sufleteasca si convingerea ca am facut ceea ce trebuia, incredintand institutia omului potrivit, care sa nu faca niciun compromis. Dar nici in prezent nu mi-am incetat activitatea, lucrand ca director-fondator al Fundatiei de Ingrijiri la Domiciliu „ Crucea Alb- Galbena â€.